Catalin Stan – Blogging Away

Trist

13 August 2010 la 10:44 | In I Choose Life, Romania Simply Surprising | Nu există comentarii

De obicei nu scriu despre si nici nu preiau articole din presa noastra. De obicei evit sa scriu sau sa ma gandesc in ansamblu la situatia in care se afla tara noastra. Astazi insa, am citit un articol pe site-ul Antenei 3, care mi-a adus aminte cat de trista este situatia.

Cel mai important eveniment al anului a avut loc săptămâna trecută şi nu a însemnat vreo declaraţie halucinantă a vreunui politician. Nu a fost vorba nici de Steaua lui Gigi Becali şi nici de frunza Elenei Udrea. Cel mai important eveniment este unul trist, la fel ca România zilelor noastre. Şi implică destinul unui om care a murit cu dreptatea în mână într-o ţară în care justiţia, la fel ca educaţia, sănătatea, sportul, armata sau administraţia fac parte dintr-un sistem putred de la rădăcină şi până în vârf.

Este vorba de destinul lui Marcel Ţundrea, un român simplu condamnat pe nedrept de justiţia română pentru o crimă pe care nu a comis-o. Au mai fost multe cazuri de acest fel, dar tenacitatea lui Marcel Ţundrea e unică. A executat 12 ani din sentinţa nedreaptă de 25 de ani, timp în care, în fiecare zi, şi-a susţinut nevinovăţia încercând să lupte cu sistemul prin toate metodele legale. A reuşit în sfârşit să scape din puşcărie şi a continuat bătălia cu statul român, pe care l-a acţionat în instanţă.

Trist. Cititi continuarea articolului aici.

Unde-mi sunt masinile zburatoare ?

6 May 2008 la 13:12 | In I Choose Life, Romania Simply Surprising, SF | Nu există comentarii

Tocmai am petrecut 3 ore in minunatul nostru oras (pe o ruta care, in mod normal, nu ia mai mult de o ora) deci articolul asta s-ar putea sa nu fie tocmai impartial …

Repet intrebarea: unde imi sunt masinile zburatoare?! Imi vreau masinile zburatoare! Imi aduceam aminte de Back to the Future intre un semafor, o tigara si un loganos pentru care semnalizatoarele si oglinzile laterale erau optionale si nu si le-a mai luat. Scena pe care o aveam in minte era cea de mai jos.

Chestia asta se intampla in 2035 (parca). 2015. Yeah right! Acum la modul cel mai sincer, voi vedeti asa ceva intamplandu-se in urmatorii 25 10 ani? Nu la noi, ca nu sunt absurd. In lume. Pentru omenire. Eu personal nu cred. Mai degraba ma duce gandul spre scenariul lui Gene Roddenberry din universul fictiv Star Trek in care, prin anul 2050 are loc cel de-al treilea razboi mondial, jde’mii de milioane de morti si tot ce urmeaza.

Da: cred ca mai degraba scenariul asta e mai plauzibil.

Parcul Carol si anii ’80

15 April 2008 la 22:43 | In Romania Simply Surprising | Nu există comentarii

Sambata trecuta am fost la concertul Alphaville de pe Arenele Romane din Parcul Carol. Mi-am adus aminte, daca mai era nevoie, inca o data despre cat de mult detest anii ’80, cu sound-ul lor sintetic, cu coafurile lor infoiate si lasate sa “curga”, cu manecile suflecate pana deasupra coatelor si cu gulerele ridicate in semn de … protest. Da, sunt sigur, nu mi-au placut si, in contiuare nu imi plac anii ’80.

Cu toate acestea, am fost sambata in Parcul Carol la Arenele Romane si i-am vazut pe cei de la Alphaville, cantand live. Marturisesc ca am fost la concert din simplul motiv ca vroiam sa schimb putin atmosfera. Nici macar nu imi plac (si nu tin minte sa imi fi placut vreodata) piese precum Forever Young sau Big in Japan. Ca si urmare, am stat la primele 5 piese si am plecat. Mai jos e un clip pe care l-am facut in timpul concertului. FYI

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/EkN-kofZyIg" width="425" height="350" wmode="transparent" /]

A fost prima data cand am mers la Arenele Romane si prima data cand am intrat in Parcul Carol. Stiam unde este, am trecut de multe ori pe langa el, dar nu am intrat niciodata. Trebuie sa marturisesc ca am fost placut surprins. Sincer mi-a placut. Linistea, vremea superba de sambata seara … era exact ce trebuia.

Supriza cea mai mare insa a venit cand am ajuns la mausoleu. O constructie foarte interesanta. Revin aici cu parerile mele si cu vesnica mea intrebare si doleanta: “De ce nu e luminata constructia asta?” Ar trebuit sa ajung acolo si sa fiu nevoit sa imi pun ochelari de soare in miezul noptii. Serios. In ultima vreme tot mi-am pus intrebari de genul: “eu ce ii arat unui prieten care vine in vizita?” Mausoleul parea sa fie un candidat viabil, dar nu … Nici macar nu am putut sa fac o poza decenta noaptea pentru ca in fata lui se prezinta cateva mari reflectoare indreptate asupra promenadei, care imi stricau tot aranjamentul. Picture this: constructia e din marmura neagra. Cerul era de un albastru inchis, profund si linistitor de vara. No problem … zic eu: expunere mare si totul e ok. De unde. Becurile din fata au luat tot cadrul, si asta la o secunda jumatate de expunere. In fine – revin la vorba unui amic de-ai mei: o bidinea … luati fratilor o bidinea si dati pe cladirile astea (se referea la cele de pe Lascar Catargiu)

Imi vine in minte un alt lucru care m-a deranjat in seara aceea: incercarea si intentia noastra (ca popor) sa “stergem cu buretele” evenimentele din istoria noastra de care nu suntem foarte mandri. In general evit sa lansez judecati de valoare de genul asta sau sa imi exprim parerile legate de subiect, dar de data asta mi se pare prea flagrant. Eu inteleg si respect faptul ca perioada comunista a fost una de suferinta si durere pentru multi, multi oameni; cu toate acestea, si fara sa incerc sa minimizez miile de drame, perioada face parte din istoria noastra, iar influentele ei ne-au format cultura, gandirea, modul de a ne exprima si felul in care gandim. Face parte din mostenirea noastra. Nu cred ca ar trebui sa ne uitam cu dispret in urma, ci cu intelepciune si temperare, sa o vedem ca pe o lectie si sa nu incercam sa ii stergem urmele.

Disciplina in trafic

19 February 2008 la 18:22 | In Romania Simply Surprising | Nu există comentarii

Scena din imagine se pentrecea azi dimineata in intersectia de la McDonalds Dristor si este pe cat de amuzanta, pe atat de trista. Cu toate astea, se intampla. 

Tevatura si astptare, multa asteptare

18 January 2008 la 15:33 | In Romania Simply Surprising | Nu există comentarii

Iarna si neglijenta oamenilor (delasarea mai degraba), dupa cat se pare, si-au luat dreptul si asupra mea, respectiv a masinii mele. Pe scurt si mie mi-a cazut gheata pe masina. Nimic grav. O oglinda rupta. Ceea ce ma enerveaza e statul la cozi, fie ele organizate sau nu.Ieri, spre exemplu, ma aflam la coada la directia de accidente usoare a sectorului 2. Acolo se desfasura ceea ce imi place mie sa numesc o coada dezorganizata, in sensul ca era niste lume intr-o incapere mica, fara nici un fel de noima.Acum, in schimb, stau la coada la Omniasig, unde, se intampla o coada organizata, in sensul ca exista numere de ordine, se anunta  prin statie, exista mobila de la neoset si doamne foarte dragute care iti raspund la orice fel de intrebare. Exista si o cafenea cu laptop-uri Sony Vaio conectste la internet pe care le poti folosi sa scrii pe blog (asa cum fac eu acum). Intr-un cuvant, e o treaba facuta mai “gospodareste”.However, eu am numarul de oridine 57, care mi-a fost dat in jurul orei 12:45, cand am venit aici. Acum este ora doua si jumatate si s-a ajuns la numarul 42. Oare cat de greu se pot misca oamenii astia?!De ce trebuie sa imi irosesc majoritatea zilei pentru niste fleacuri?!